#tatiseintreaba: prin ce prismă de evaluare vă luați deciziile?

Dacă tot ați fost așa de drăguți cu subsemnatul și mi-ați făcut recomandări până acum fie în secțiunea de comentarii, fie pe facebook, fie pe blogurile din dotare (salut Radu!), zic să mai bag o fisă și săptămâna asta să văd feedback-urile voastre 🙂

Am fost ieri cu fiica-mea să-i dea găuri de cercei și am pățit o chestie. Mă rog, toate bune, nu vă speriați! M-am îndoit un pic de mine ca să zic așa. Adică, să mă explic:

Ca părinte, iei două tipuri de decizii în ceea ce îi privește pe copii. Prima categorie intră la TREBUIE. Ca să fii sănătos, trebuie să faci și un pic de sport. Trebuie să faci și controale medicale periodice. Trebuie să te mai și vaccinezi. Trebuie să te odihnești. Trebuie să te hidratezi. Trebuie să mănânci. În fine, vă prindeți voi că sunteți băieți deștepți. În categoria asta întră o grămadă de chestii care vin fie din educație, fie din legislație, fie din practică. Le treci prin filtrul propriu, prin filtrul cunoștințelor tale, prin filtrul specialiștilor sau al oamenilor pe care îi ai model în viață. Iar, în calitate de părinți, atunci când luăm o decizie din asta, trebuie să o luăm responsabil.

Dar, vine și categoria a doua: categoria AȘA SE FACE. Ai o fetiță? O îmbraci în roz. Ai un băiat? Îl dai la fotbal. Cum adică băiat cu părul lung sau fată cu părul scurt? Ei, dacă prima categorie se ocupă cu fizicul, aici e mentalul. Practic, în categoria asta poți pune o grămadă de chestii ce vor influența mai devreme sau mai târziu caracterul copilului tău. Categoria asta e cea mai largă dintre cele 2. Și, din păcate, cea mai ușor de influențat de societatea care încearcă să ”educe” tinerii părinți. Sfaturile nesolicitate sunt doar un exemplu. Apoi, vin întrebările – Când îi puneți cercei? Când îi faceți botezul? La ce școală vreți să o dați? Cumva, toate întrebările astea nu vin din rea voință, ci din mentalul colectiv. Din tradiții sau obiceiuri împământenite. Pentru că AȘA SE FACE…

Și ajungem la ziua de azi și la cum stăteam eu în fața clinicii așteptând odorul de la tuningul urechii. Și stăteam eu așa crispat fără să pot fuma căci erau niște daci liberi în zonă și mă întrebam – oare fiică-mea se va bucura că are cercei? Sau va decide că nu îi place să poarte și eu practic am maltratat-o? Practic, eu am luat o decizie pentru ea, care nu TREBUIA. Adică, dacă voia, ar fi putut singură să-și pună peste câțiva ani, nu?

Și stăteam eu în fața clinicii făcând 13-14 gândindu-mă la asta și întrebându-mă care a fost raționamentul deciziei noastre. Da, și noi ne doream să aibă cercei, nu de alta dar a primit cadou niște cerceluși drăguți. Dar, nu carecumva am luat decizia și în urma celor ‘nșpe mii de întrebări de genul ”când ii puneți cercei?”. Nu cumva a fost mai mult o presiune a societății și nu o decizie responsabilă 100% personală?

Eh, și aici intervine #tatiseintreabă de față cu părinții care citesc blogul ăsta – voi cum ați făcut separarea între decizia voastră asumată și presiunea celor din jur? Retrospectiv, ați făcut greșeli? Sau, din contră, v-ați oprit să faceți ceva chiar dacă cei din jur vă presau? Întreb nu de alta, dar acu vin întrebările alea serioase cu botezul și e cam greu cu petrecerile în pandemie… iar când aude lumea de amânat botezul zici că a pornit jihadul…

*Image by Arek Socha from Pixabay