Ştiu că voi fanii serioşi ai acestui mic blog încă îmi aşteptaţi prima postare de marcomm. Oh well, it’s not going to happen today. Click aici să afli motivul incredibil! Mă rog, scroll down…
Mi-am planificat să scriu foarte dimineaţa, la cafea, când e linişte, pace şi zen în apartamentul regal. Mă rog, doar atunci am timp dar am zis s-o scriu mai poetic.
Ei bine, azi nu fu zen. M-am perpelit toată noaptea ca un porcuşor pe rotisor. Să vă zic şi de ce: pentru că sunt un pofticios ce rezistă greu tentaţiilor.
Nu mănânc des de la fast food. Nu, chiar n-o fac. Ieri însă am zis să-i fac vânzare colonelului Sanders (a se citi KFC pentru neiniţiaţi). Băi nene, şi aici a intervenit lăcomia. Când mai mergeam în vizită pe la el plecam cu un smart menu. Adică, 3 aripioare şi 2 crispyuri. Decent. Ei bine, ieri m-a lovit pofta ca pe o graviduţă în căutare de îngheţată cu aromă de castraveţi muraţi. Şi am luat un bucket băi nene! Şi cartofi. Şi sos d-ăla bun de usturoi. Fără număăăărrrr!!!
Şi am mâncat. Băi, am mâncat nu am degustat să ne înţelegem! Şi mă săturasem şi încă nu m-am oprit să mai salvez din stripsurile alea! Să le donez or something. Nu băi nene, „se strică dacă le băgăm la rece, hai să le terminăm zic” în mintea mea de mare pofticios acum mai gras cu probabil 5 kile după aventura de aseară.
Ce vroiam să zic cu postarea asta? Băi, nu fast foodul ne îngraşă. Nope. E hămesirea noastră. E momentul în care sărim peste orice limită autoimpusă de propriul organism. Eşti decent şi trăieşti în comuniune cu propriul corp? Te poţi întâlni cu colonelul făra probleme. Eşti slab în faţa propiei lăcomii? Tu eşti vinovatul, nu ăla care ţi-a livrat sosul de usturoi plin de nectar al zeilor după care mai visez şi acum.
Mă duc să mai beau o cafea poate mă trezesc de data asta. Hai să avem o săptămână fără excese culinare! ?
1 comentariu Adaugă comentariu