Facem și noi binging week-end-ul ăsta? /aka. #placerivinovate no. 3 - Alex Oancea

Facem și noi binging week-end-ul ăsta? /aka. #placerivinovate no. 3

Articol din categoria: Goodies

De când mi-am făcut abonament Netflix am cam renunțat la tot: Voyo, Hbo, extraopțiuni abonament TV șamd. Da, recunosc, am o plăcere vinovată în a mă uita la seriale. Eventual la vreo 5-6 în paralel să variez poveștile. Iar Netflix mi-a adus o căruță de conținut video la un play distanță.

De obicei, aleg un serial pe baza recomandărilor din cercul de prieteni sau din blogosferă. Și rare sunt ocaziile în care am dat greș.

Mai sunt însă și seriale la care am ajuns din întâmplare. Nu, nu m-am împiedicat de ele sau ceva asemănător. Ci când mai scrollam arhiva de Netflix sau Imdb îmi făcea cu ochiul descrierea și mă uitam la trailer.

Ăsta e și cazul de față. Am scrollat arhiva și am văzut un titlu interesant – Peaky Blinders. Nu mai citisem de el, nu auzisem de el nicăieri, așa că m-am uitat la trailer… și, din una în alta, nici nu știu când am ajuns la final de sezon 2 ?

Șcenariul îmi aduce aminte de Boardwalk Empire – povestea unei familii de gangsteri de irish gypsies de la începutul anilor 1900 din Birmingham și cum încearcă ei să cucerească lumea prin pariuri ilegale, bătăi de stradă, mituit de poliție și tot arsenalul de astfel de tactici nișate pe segmentul lor de piață.

Serialul e foarte mișto realizat, cu o scenografie foarte bună (mai ales că povestea e situată la început de 1900, remember?). Actorii nu sunt foarte cunoscuți, mai puțin Cillian Murphy pe care l-am mai văzut prin Batman-uri sau Inception. Dar sunt toți irlandezi și accentul ăla al lor dă o notă mare la autenticitate.

În rest, gagii poartă lame de tăiat la cozorocul șepcii să îi ajute în bătăile de stradă, beau de sting și fumează de zici că se interzic țigările începând de mâine. În rest, avem parte și de relații interzise (aviz targetului feminin al acestui blog), de politică dar și de violență extremă. Mă rog, sunt gangsteri, doar nu vă așteptați să fie culegători de margarete, nu?

Așa că, având în vedere vremea superbă de week-end-ul acesta, recomandarea de vinerea asta e Peaky Blinders. Vă las mai jos trailerul.

Încercați să nu faceți binging prea mult ?

Ți-a plăcut ce-ai citit? Dă un share să ajungă și la alții

2 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Cred ca ai incurcat Boardwalk Empire cu Peaky Blinders 🙂

    0
    0
    • #2 Comentariu nou

      Pai tocmai asta spuneam: ca scenariu, Peaky Blinders imi aduce aminte de BE. Nu-mi dau seama cum le-am confundat din ce spui tu…

      0
      0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.