Plecând de la premiza că nu sunt nici jurist și nici taximetrist să cunosc în detaliu problema (mă rog, sunt unii care fac legi dar au făcut facultatea la distanță deci am dreptul și eu măcar la o opinie) mă tot gândesc de ieri la modificările aduse de madam Firea & co. transportului de persoane din sătucul nostru de vreo 3 milioane de locuitori.
Nu, nu mă gândesc din perspectiva Uber. Acolo marea majoritate a șoferilor și-au făcut firme de transport persoane iar în textul reglementării înțeleg că nu li se aplică și lor modificările
„Nerespectarea obligatiilor, asa cum au fost stabilite la art. 21 alin. (3) , aplicabile tuturor activitatilor asimilate indiferent de modul si mediul prin care se realizeaza si au ca rezultat mijlocirea intre un conducator neautorizat sau a unui transportator autorizat taxi, a transportarii unei persoane sau grup de persoane pe teritoriul Municipiului Bucuresti, se sanctioneaza cu amenda de la 4.500 la 5.000 lei”
Nu, nu mă gândesc neapărat la Clever și Star Taxi căci, la fel cum spune și Cristian Ghinea aici mi-e cam greu să văd interzicerea unei aplicații informatice care poate fi folosită de orice taximetrist licențiat.
La altceva mă gândesc. La asta:
„Art.III La art. 21 din anexa 1 a HCGMB nr. 178/2008 dupa alin. (3) se introduce alin. (3) care va avea urmatorul continut: ” alin. (3) . Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizati, care isi desfasoara activitatea de transport in regim de taxi pe teritoriul municipiului Bucuresti si nu se pot executa decat de catre dispecerii taxi autorizati de autoritatea de autorizare a Primariei Municipiului Bucuresti, in conditiile in care se asigura posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau orice alte mijloace (aplicatii informatice, comenzi on-line pe site-ul web al dispeceratului taxi) si de a le transmite prin statia radio de emisie-receptie catre taximetrist;”
Adică, dacă tu taximetrist autorizat vrei să te faci patron și vrei să-ți faci firma ta și să nu fii obligat să plătești chirie pe stație, va trebui mai întâi să-ți faci dispecerat cu centrală și telefoniste, să îți faci propria stație radio care să acopere tot Bucureștiul, să îți autorizezi dispeceratul și abia apoi să te apuci de treabă. Adică muuuulți bani și răbdare de investit pentru un start-up în domeniu. Adică, cu alte cuvinte, mi se pare aproape imposibilă orice nouă inițiativă antreprenorială în domeniu.
Aici mi se pare că e miza modificărilor de ieri. Eliminarea independenței și introducerea ”captivității” șoferilor de taxi care vor fi obligați să cotizeze în continuare la companiile deja existente. Mă înșel oare? Oare aceste aplicații agregatoare amenințau cele câteva firme de taximetrie prietene?
În altă ordine de idei, Piața Victoriei e aproape blocată de mitingul taximetriștilor. Dacă vă e frică că s-ar putea să stați și mai mult în trafic recomand Uber. Ei sigur folosesc Waze ;).
*Sursă foto