Pe scurt, e bine 😊 Încă mi se pare incredibil să am parte de atâta timp alături de moștenitoarea familiei căci, chiar dacă aș fi lucrat de acasă în loc să intru în concediu, nu mi-aș fi permis ca toată rutina zilnică a taskurilor să fie influențată de un party kid ce noaptea stă treaz și ziua doarme.
Suntem puțin tați care am intrat în concediu de creștere copil. Ultima statistică pe subiect ne situează la un minoritar 4,5% (2016). Știu de ce se întâmplă asta și probabil vom discuta pe larg într-un episod următor. Ce voiam eu însă să zic în articolul de față e că este extrem de challeging să o faci. Pornind de la faptul că până și bebelușul te poate respinge uneori (că o preferă pe maică-sa ca ea alăptează și nu tat-su) și până la faptul că tu trebuie să preiei multe din responsabilitățile casnice ce poate înainte le făcea doamna casei. Dar, e extrem de mișto 😊
Despre toate astea, dar și despre ce surse online de informare pentru tătici mi-am ales până acum din zona de parenting, despre cum e să fii tătic în concediu de creștere copil, despre ieșitul din zona de confort dar și despre viața de cuplu după naștere, am discutat săptămâna trecută în cadrul Modern Family Challenges. Conferința a fost online și pe întreaga durată a zilei a abordat o grămadă de subiecte practice pe zona de parenting – de la alegerea biberoanelor și până la nutriție sau cum să aranjăm camera copilului/iilor. Mai jos regăsiți întreaga conferință. Pe mine mă găsiți de la 3:10:37.
Enjoy!